HD/4K/SD
Platforma CINETHRONIX
HAGIA SOPHIA
Între cer și imperii
Hagia Sophia este considerată unul dintre cele mai cunoscute edificii de cult din lume, atât pentru creștinii ortodocși cât și pentru musulmani.
Dincolo de maiestuozitatea construcției, rămân câteva mistere, încă neelucidate.
Cum a rezistat cupola atâtea secole fără să se prăbușească, deși a fost distrusă parțial de câteva cutremure majore? Nici până astăzi, inginerii care dețin tehnologie de ultimă generație nu au descoperit formulele prin care a fost distribuită greutatea unei cupole circulare cu 32 de metri diametru și înălțimea de 55 de metri, care este susținută de 4 piloni masivi. Cum a fost conceput efectul celor 40 de ferestre plutitoare, prin care lumina care pătrunde în catedrală pare că vine din rai, ceea ce
i-a făcut pe bizantini să considere că întreaga construcție este susținută de Dumnezeu? Câte mozaicuri de valoare inestimabilă zac, încă, ascunse sub tencuiala pereților acoperiți cu straturi groase de mortar după cucerirea Constantinopolului?
Ce relicve sacre au ascuns bizantinii în coridoarele, ușile care nici acum nu pot fi deschise și încăperile subterane în timpul Cruciadei din 1204 și în momentul cuceririi de armata otomană din 1453 ?
Vizionați acest film dând click pe fotografie.
Regina Maria
Povestea vieții mele
„Toţi mă salută cu o bucurie emoţionantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri şi ţigări. Cu cei grav răniţi stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun „Da, sufăr, dar nu contează - fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor"! Acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „împărăteasa tuturor românilor". Sunt atâtea visuri nebuneşti pe lume , cred că tocmai cele nebuneşti împing omenirea la fapte măreţe. Domnul să le binecuvânteze strădania şi suferinţa şi fie să nu fie în zadar! Vederea lor te umple de umilinţă. De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce? Un soldat, groaznic rănit de un glonţ dum-dum, era întins pe burtă, fiindcă nu putea sta în nici o altă poziţie. A întors capul să se uite la mine - era foarte tânăr. „Rău m-au lovit, Mama Regina", mi-a spus, „rău m-a lovit duşmanul!" Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. „Mă doare, Mama Regina" Iar apoi, refrenul etern: „dar să trăieşti Domnia Ta şi să ajungi împărăteasa tuturor românilor!"
Vizionați acest film dând click pe fotografie.
Între 7 iulie 2024 și 25 ianuarie 2025, coiful de aur de la Coțofenești a fost expus în Olanda, la expoziția Dacia, regatul de aur și Argint, găzduită de Muzeul Drents din Assen. Însă în dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, exact în ultima zi a expoziției, în jurul orei 03.45, coiful a fost furat, în urma unei spargeri la care s-a folosit explozibil. Tot atunci s-a raportat și dispariția a 3 brățări dacice din aur. România pierdea încă un artefact de o valoare inestimabilă pentru istoria sa, care avusese, deja, de suferit după pierderea celor peste 90 de tone de aur și alte artefacte cu valoare inestimabilă trimise la Moscova în 1916 și neîntoarse niciodată acasă.
Am avut șansa de a filma acest artefact cu 2 ani înainte de dispariția sa, astfel că, acum, la un an după furtul din Muzeul Drents, aceste imagini-document trebuie să fie văzute de cât mai mulți români.
Documentarul ISTORIA FURATĂ A ROMÂNIEI, COIFUL DACIC DIN AUR DE LA COȚOFENEȘTI reconstituie cei 98 de ani în care celebrul artefact a intrat în conștiința publică și a devenit simbolul civilizației geto-dace și până la furtul său de la începutul anului 2025. În același timp, filmul conține și o analiză a simbolurilor ștanțate pe suprafața coifului și alte detalii la fel de importante despre cine și de ce se presupune că
l-ar fi purtat. Vizionați acest film-document dând click pe fotografie.
În ultima jumătate a secolului Întâi A.D, întregul teritoriu al Dobrogei a intrat
în componența Imperiului Roman, deși primele contacte cu populația băștinașă fuseseră notate în jurul anului 14 După Christos. Imediat după ce a devenit imperator, în anul 27 Î.Chr., Octavian Augustus a inițiat un plan de fortificare
a granițelor naturale ale noului său imperiu, fiind preocupat, în principal,
de împingerea limitei teritoriale către Dunăre, Rin și Eufrat.
În mare parte, romanii au construit noile castre peste fundațiile fostelor fortificații getice. Capidava a fost încadrată, alături de Carsium , Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus și Axiopolis, într-un sistem defensiv în care distanțele dintre obiective erau aproximativ egale, de aproximativ 27 de kilometri.
Traian a fost cel care a decis construirea unui Castrum, adică o garnizoană pentru trupele auxiliare staționate la Capidava, suprapunând noua structură peste fundațiile fostei fortificații getice. Acest eveniment se petrecea undeva între cele două războaie dacice, desfășurate între anii 101-102 AD și 105-106 AD. Limesul dunărean a fost folosit, inițial, ca bază principală de staționare a trupelor romane care urmau să fie folosite la cucerirea Daciei apoi, după sinuciderea regelui Decebal și cucerirea regatului său, aici au rămas funcționale câteva avanposturi în supravegherea malului Dunării.
Vizionați acest film documentar dând click pe fotografie.
Capidava, cetatea de la cotitură
Navomodelismul nu este doar un hobby sau o activitate tehnică, ci o pasiune care prinde suflet. Pentru cei care îl practică, fiecare navomodel începe cu un vis și continuă cu multe ore de muncă liniștită, atenție și răbdare. Așa cum un artist își exprimă trăirile printr-o pictură sau o sculptură, navomodelistul își pune emoțiile, priceperea și orele de documentare în fiecare piesă, în fiecare detaliu mic,
dar la fel de important.
Construirea unui navomodel seamănă cu procesul de creație artistică: uneori este dificil, alteori obositor, dar întotdeauna plin de satisfacții. Fiecare linie a carenei, fiecare element montat cu grijă vorbește despre mâna omului care a lucrat cu pasiune și dragoste pentru a aduce la viață un model care a existat în realitate.
Navomodeliștii români sunt dovada vie că această pasiune poate duce la performanțe extraordinare. Prin perseverență și dedicare, ei au ajuns campioni mondiali la numeroase categorii, ducând numele României pe cele mai înalte podiumuri. Dincolo de medalii și titluri, navomodelismul rămâne, însă, o artă a oamenilor pasionați, în care mâinile, mintea și inima lucrează împreună pentru a crea ceva frumos și viu, demn de a fi admirat de ceilalți. Vizionați acest film documentar dând click pe fotografie.
Capul Sounio este situat la o distanță de 67 de kilometri de Athena, fiind încadrat de insulele Makronissos, Chios, Aghios Ghiorghios și Patrocle. Primele informații despre acest loc provin din binecunoscuta lucrare Odiseea, cu referire directă la peregrinajele lui Ulise de după încheierea Războiului Troian. Homer acreditează ideea că aici a fost înmormântat Phrontes Onetorides, cârmaciul corăbiei regelui Menelau. Intrând în lumea reală, informațiile istorice acreditează ideea că, pe parcursul secolelor al VII-lea și al VI-lea înainte de Christos, athenienii ridicaseră la Sounio o fortăreață formată din mai multe ziduri groase pe aripile din nord și vest, care formau un avanpost în calea unui eventual atac pe mare asupra capitalei. În secolul al V-lea Î.Chr. este notată și existența unei prime versiuni ale Templului lui Poseidon, realizat din tuf, o rocă sedimentară poroasă, care a fost, însă, distrus de armata persană în 484, în timpul campaniei militare de cucerire a Greciei purtate de regele Xerxes I. 4 ani mai târziu, după bătălia navală de la Salamina, athenienii au organizat mai multe ritualuri aducând ofrande zeului Poseidon pentru obținerea strălucitei bătălii pe mare. Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
În anul 1488, la doi ani după Bătălia de la Șcheia, considerată ultima etapă a campaniei de eliberare a Moldovei de sub administrația otomană, Ștefan cel Mare a hotărât construirea unui complex monahal aflat la 36 de kilometri de cetatea de scaun de la Suceava. Pe lângă inconfundabila nuanță de albastru care se găsește numai aici și care a făcut Voronețul cunoscut în toată lumea, exteriorul bisericii este ilustrat cu scene ale Judecății de Apoi, care au rezistat timp de aproape 500 de ani și care au consacrat acest așezământ drept Capela Sixtină a Estului. Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
Hopliții s-au pus în mișcare prin marșul
tradițional al falangelor, însă, treptat,
o dată cu primele săgeți lansate de arcașii
persani, au început să alerge către inamic.
Cunoșteau această strategie și teribila forță
distructivă a arcașilor persani, astfel că țintele
erau mult mai greu de nimerit atunci când
alergau. Artaphernes își masase cei mai buni
soldați, probabil nemuritorii, în centru,
atacând exact acolo unde plănuise Miltiades,
astfel că a reușit să străpungă relativ ușor linia frontului. Persanii căzuseră în cursă, crezând că atacul athenienilor echivala cu o sinucidere, ei neavând cavalerie și atacând în fugă și nu
în falangă compactă, cum procedau în mod tradițional. Însă, concomitent, aripa celor 1000
de plateeni și grosul hopliților s-au pliat, înconjurând armata persană prin efectuarea unei manevre de dublă învăluire. O parte a cavaleriei persane, care nu se îmbarcase, fusese anexată, între timp, pe aripa dreaptă a frontului, încercând să reducă din presiunea de pe flancuri. În timp ce jumătatea dinspre dealuri a grecilor strivea, sub echipamentul greu, trupele centrale inamice, cealaltă parte a atacat trupele care deja se retrăgeau către corăbii. Mulți dintre persani s-au refugiat către mlaștină, unde au fost măcelăriți de athenieni. În acest moment, persanii au înțeles că lupta este pierdută, refugiindu-se către corăbii. O parte dintre greci i-au urmărit și i-a nimicit pe plajă, în timp ce restul trupelor au susținut atacul asupra persanilor încercuiți din zona centrală. Vizionați acest documentar dând click pe fotografiile de mai sus.
BĂTĂLIA DE LA MARATHON
Galionul, regele mărilor
În istoria multimilenară a navigației, nimic nu i-a fermecat atât de mult pe admiratorii navelor cu vele sau pe cei care și-au unit destinele cu marea așa cum a făcut-o galionul. În ultimele zeci de ani, mai ales prin prezența sa în cadrul unor producții cinematografice de largă audiență, acest tip de navă a devenit imaginea fascinantă a filmelor cu pirați, a căutătorilor de comori, conquistadorilor sau a bătăliilor navale care au implicat Invincibila Armada. Momentul în care faimoasa flotă de galioane spaniole a fost învinsă de englezi în 1588, a condus, indirect, la pierderea hegemoniei comerțului maritim cu America, acesta fiind, practic, actul de naștere al Imperiului Britanic. Chiar și în aceste condiții, galioanele spaniole au continuat să dețină supremația pe mare în secolele al XVI-lea și al XVII-lea pe cele două continente, protejând interesele Coroanei în bazinul Mării Mediterane, Africa de sud și în teritoriile descoperite de Cristofor Columb. Vizionați acest documentar dând click pe pictogramele de mai sus.
Pe lângă celebrul acvariu din Genova, considerat cel mai mare din Europa, faimosul galion Neptune reprezintă o altă atracție turistică de proporții a orașului - port italian. Acesta reprezintă o copie fidelă a faimoaselor nave
cu vele care străbăteau mările
și oceanele lumii între secolele 16 și 18, fiind andocat în Porto Antico. Galionul Neptune a fost construit pentru filmul Pirații, regizat de Roman Polanski, fiind proiectat de Compania David M. Cannell & Associates, beneficiar fiind casa de producție Carthago Films .
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
PALATUL PITTI
ȘI GRĂDINILE BOBOLI
Boboli sunt cele mai cunoscute grădini din regiunea Toscana, fiind un exemplu viu al stilului renascentist italian în domeniul artei peisagistice. Începuturile acestor amenajări sunt notate la începutul secolului al XVI-lea, când a fost conceput un parc în spatele palatului Pitti. Până la acest moment, familia princiară locuise în Palatul Medici, pe care îl ridicase pentru fata lor Isabella. Însă din cauza ginerelui violent și a scandalurilor repetate, Cosimo a hotărât să se retragă către o altă reședință. De altfel, deși nu a fost dovedit în instanță, sunt informații conform cărora Paolo Giordano Orsini o va ucide pe Isabella de Medici, soția sa, în 1576, pe motiv că l-ar fi înșelat cu Troilo Orsini, propriul lui frate. Cosimo și Eleonora au locuit, o perioadă, în Palazzo della Signoria, pe care l-au transformat în palat ducal. Însă această clădire nu corespundea nici funcțional și nici ca sediu al uriașului aparat funcționăresc florentin. Nici ducesa nu a fost încântată de traiul de aici, unde , în loc de a admira o grădină sau a-și petrece după- amiezile plimbându-se pe vreo alee umbroasă, avea la dispoziție doar o mică terasă cu flori în ghiveci și plante exotice. Motiv pentru care, în 1549, la sugestia soțului său, a cumpărat palatul de la Buonaccorso Pitti, un descendent al familiei , împreună cu grădina adiacentă din spatele edificiului, mutându-se aici chiar înainte ca lucrările de amenajare să fie finalizate. Vizionați acest documentar dând click pe pictogramele de mai jos.
