HD/4K/SD
Platforma CINETHRONIX
VIZIONAȚI GRATUIT ÎNTREAGA COLECȚIE DE FILME DOCUMENTARE
SERVICIU DISPONIBIL PE TOATE
DISPOZITIVELE MULTIMEDIA
ACCES ONLINE GARANTAT
ÎN ÎNTREAGA LUME
Contul dvs.
Documentarele pe care trebuie să le vezi!
Aveți acces gratuit și nelimitat pentru toate cele secțiunile de filme documentare. Toate producțiile de pe această plaformă online sunt realizate integral de SC CINETHRONIX MEDIA SRL, cu drepturile de autor și conexe deținute integral. Platforma Cinethronix este accesibilă pe Smart TV, Smartphone, PC, MacBook Pro, MacBook Air,iMacintosh, tabletă Android, iPhone sau iPad și necesită o conexiune stabilă la internet. Accesul la platformă se face exclusiv online, vizionarea nefiind accesibilă prin cablu TV sau satelit. Conținutul audiovizual este găzduit de platforma Youtube. Puteți viziona documentarele pe Smart TV prin proiecție a ecranului de tip Chromecast.
Susțin CINETHRONIX !
Platforma Cinethronix funcționează în baza Avizului de furnizare servicii audiovizuale la cerere SMAC nr. 032/13/12/2022, emisă de Consiliul Național al Audiovizualului.
Platforma CINETHRONIX este administrată de SC CINETHRONIX MEDIA SRL, cu sediul în Cumpăna, jud. Constanța, Strada Ancona nr.8 parter. România.
Nr. Înreg: J13/2303/2020
CUI: RO43028692
Acționar unic/ Conținut editorial: Cosmin Nicolescu
Contact: Tel.0759.464.827
E-mail: emisiecinethronix@gmail.com
SC CINETHRONIX MEDIA SRL este înscrisă în baza de date MAVISE a Observatorului European al Audiovizualului.
Abonament SILVER
2EURÎn fiecare lunăAbonament GOLD
5EURÎn fiecare lunăAbonament DIAMOND
10EURÎn fiecare lună
Platforma CINETHRONIX este un produs 100% privat, toate filmele documentare prezentate pe acest portal fiind realizate integral de noi, de la concepție și script până la filmare, montaj, compunerea muzicii și authoring. De aceea, apreciem în mod deosebit orice contribuție financiară a telespectatorilor noștri.
Puteți susține efortul nostru de creație prin donarea
a 2, 5 sau 10 Euro lunar, fără ca noi să vă condiționăm în vreun fel accesul la conținutul gratuit și integral al platformei.
Veți putea anula această donație în orice moment.
Vă mulțumim!
Carol
și
Elisabeta
Primii regi ai României
Vizionați acest film dând click pe fotografii.
Ecaterina Teodoroiu
„Multe momente au fost, în istoria noastră atât de încercată, în care eroii au apărut parcă de niciunde. Când oameni pe care nimeni nu i-ar fi crezut în stare de fapte de arme atât de înălțătoare au reușit să schimbe soarta bătăliilor și a războaielor. Iar viața lor s-a transformat, cu trecerea anilor, în legendă, făcând ca pământurile acestea, spălate de sânge, de care prea puțin își mai amintesc, să rămână pentru totdeauna ale românilor. Multe morminte au rămas în urma vieților risipite pe câmpul de luptă, pentru că urgia războiului nu a iertat pe nimeni, nici măcar pe cei care erau prea tineri pentru a părăsi această lume și care luptau pentru palma de pământ pe care o lăsaseră acasă. Marele război a secerat milioane de vieți, atunci când românii au trebuit să lupte cu austro- ungarii pentru recucerirea Ardealului. Iar în luptele grele care s-au dus la Mărășești, moartea mi-a luat-o de lângă mine și pe cea mai dragă camaradă, care mi-a devenit logodnică chiar în prima linie a frontului. Am să vă povestesc, așadar, așa cum mă pricep mai bine, care a fost destinul Eroinei de la Jiu, cea care a jerfit totul pentru țara sa. Chiar și dragostea ei pentru mine. ” Semnează Căpitan Gheorghe Mănoiu.
Vizionați acest film emoționant despre jertfa supremă a Ecaterinei Teodoroiu, Eroina de la Jiu, dând click pe fotografie.
„Toţi mă salută cu o bucurie emoţionantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri şi ţigări. Cu cei grav răniţi stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun „Da, sufăr, dar nu contează - fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor"! Acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „împărăteasa tuturor românilor". Sunt atâtea visuri nebuneşti pe lume , cred că tocmai cele nebuneşti împing omenirea la fapte măreţe. Domnul să le binecuvânteze strădania şi suferinţa şi fie să nu fie în zadar!
Vizionați acest film emoționant dând click pe fotografie.
CANALUL MORȚII
Între 1948 și 1990, aproximativ 1 milion și jumătate de români au avut
de suferit de pe urma regimului dictatorial impus de Partidul Comunist, fiind condamnați la ani grei de temniță pentru că se opuseseră transformării României într-un satelit artificial al Uniunii Sovietice. Unii dintre aceștia erau condamnați fuseseră condamnați pentru că luptaseră cu arma în mână în munți, alții pentru că erau membri ai unor partide istorice, nu acceptaseră să participe la Naționalizarea din 1948 sau la Colectivizarea agriculturii din 1949, sau pentru simplul fapt că făcuseră glume la adresa condicerii de partid și de stat.
Așa se face că, în acești ani, tot ce reprezentase elita poporului român până după război: ofițeri, funcționari, profesori, ziariști, miniștri, preoți, țărani sau muncitori, au fost acuzați, pe baza unor acuzații de cele mai multe ori de mințile bolnave ale angajaților Miliției și Securității și au umplut închisorile de
la Aiud, Gherla, Sighet, Târgșor sau Râmnicu Vâlcea.
Deținuții politici recoltați dintre foștii membri ai partidelor istorice erau trimiși, alături de deținuții de drept comun, în lagărele de detenție de la Canal. Cei mai mulți dintre acești lupători anti-comuniști au fost arestați fără niciun mandat emis de Procuratură, fiind condamnați de complete de judecată nelegitime și fără să fi beneficiat de avocat, după care au umplut până la refuz cele peste 100 de închisori și lagăre de exterminare construite special pe întreg teritoriul țării. Astfel, cele 10 lagăre de muncă forțată amplasate de-a lungul Canalului Dunăre- Marea Neagră s-au transformat în locuri de veci pentru cei care au avut curajul de a se opune pângăririi țării de ciuma roșie a comunismului.
Vizionați acest film realizat în memoria victimelor de la Canal dând click pe fotografii.
SIGHET,
Pușcăria Miniștrilor
Imediat după instaurarea Guvernului Doctor Petru Groza la 6 martie 1945, comuniștii abia ajunși la putere au considerat că prima lor acțiune trebuie să fie eliminarea fizică a tuturor celor care avuseseră în mână destinele României până la „mesianica” lor apariție pe scena politică. Între 1945 și 1946, reprezentanții Tribunalului Poporului, care era format în exclusivitate din politruci fideli noului sitem și care nu aveau cu nimic de-a face cu noțiunile elementare de Drept, au judecat câteva sute de foști miniștri, generali, funcționari publici și ziariști învinuiți de crimă de război și dezastrul țării, pronunțând, în cele mai multe cazuri, sentința de condamnare la moarte. Însă, cu excepția mareșalului Ion Antonescu și a celor 3 colaboratori apropiați ai săi, sentința capitală a fost comutată în cea de temniță grea pe viață, unde lichidarea fizică se putea realiza la adăpost.
Între pușcăriile care au servit punerii în aplicare a acestor planuri diabolice, cea de la Sighetu Marmației a devenit locul în care a fost lichidată cea mai mare parte a intelectualității românești. Între aceștia, fruntașii Partidului Național Țărănesc Iuliu Maniu și Ion Mihalache, liberalul Gheorghe I Brătianu sau foștii miniștri Gheorghe Tătărăscu și Constantin Argetoianu. Alături de ei, alte câteva zeci de nume sonore care puseseră bazele României Mari din 1918.
Vizionați acest film-document dând click pe fotografie.
MIRACOLUL DE LA MAGLAVIT
În urmă cu aproape un secol, într-un sat din apropierea malului Dunării a avut loc un eveniment care a marcat întreaga societate românească, de la oameni simpli la psihologi și sociologi și de la ziariști și politicieni la regi și șefi de stat: un cioban din Maglavit a avut o viziune care a declanșat o mișcare socială și religioasă nemaiîntâlnită, ceea ce l-a transformat, în conștiința populară, într-un mesager al Divinității. Iar satul în care s-a petrecut minunea a devenit loc de pelerinaj, peste 200.000 de oameni venind aici, în fiecare zi, de la sute de kilometri distanță, pentru a asculta predicile celui care le vorbea despre poruncile lui Dumnezeu sau se înghesuiau să fie atinși de Petrache Lupu, pentru a fi vindecați de boli și a scăpa de păcate. Adulat și contestat deopotrivă, acest țăran vizionar a fost văzut de clasa politică a vremii drept un mijloc eficient de propagandă în interesul propriu, însuși regele Carol al II-lea botezându-i unul dintre copii, atras de efectul extraordinar pe care acesta îl avea asupra maselor. Politicienii aveau grijă să îi fie în preajmă la fiecare apariție publică, în timp ce alții au făcut avere pe seama lui, expolatând la maxim, câțiva ani, acest fenomen, prin tipărirea unor broșuri sau prin taxarea transportului până la locul de pelerinaj.
Vizionați acest film documentar dând click pe fotografie.
Ferdinand și Maria,
regii României Mari
În momentul proclamării Regatului României, în 1881, Carol I și Elisabeta nu aveau niciun moștenitor care să asigure continuitatea Dinastiei de Hohenzollern în România. În aceste condiții, clasa politică a aplicat prevederile Constituției din 1866, care specificau că,
în lipsă de coborâtor pe linie bărbătească a regelui, succesiunea tronului va fi asigurată de fratele cel mai în vârstă al acestuia sau de coborâtorii lui. Așa se face că, după ce fratelel său Leopold a declinat oferta de a reveni rege al României, tronul a fost acceptat de fiul acestuia, pe nume Ferdinand. Până la moartea lui Carol, viitorul rege a fost pregătit pentru a prelua conducerea țării, acest lucru realizându-se tocmai în momentul în care Europa intrase în Primul Război Mondial. Vizionați acest film documentar dând click pe fotografie.
PLĂCUȚELE DIN PLUMB
DE LA SINAIA
Plăcuțele din plumb de la Sinaia au fost descoperite la sfârșitul secolului al XIX-lea, în zona castelului Peleș. Acestea conțin inscripții și reprezentări grafice realizate într-un sistem de scriere neidentificat, alături de scene ce par să ilustreze cetăți, personaje regale, bătălii și simboluri cu tentă arhaică. Conform unor ipoteze, plăcuțele ar fi copii turnate în plumb după originale din aur, presupus descoperite în timpul lucrărilor de construcție ale castelului, susținătorii acestei teorii considerând că inscripțiile ar putea proveni dintr-o formă timpurie de scriere dacică sau traco-getică, ceea
ce le-ar conferi o valoare istorică excepțională. Alte ipoteze, susținute de lingviști și istorici, privesc aceste obiecte cu scepticism. Lipsa unui context arheologic clar, inconsecvențele lingvistice și stilistice, precum și asemănările cu alfabetul latin și cu simboluri medievale susțin ipoteza unui fals realizat în secolul al XIX-lea, posibil din dorința de a crea o „istorie alternativă” a dacilor. Vizionați acest film document dând click pe fotografie.
Antoni Gaudi,
Arhitectul lui Dumnezeu
Stați liniștiți, clientul meu, care este Dumnezeu, nu se grăbește! Acesta este răspunsul dat de unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai lumii, în momentul
în care a fost întrebat de ce durează atât de mult lucrările de construcție ale catedralei Sagrada Familia. Admirat și totodată contestat de contemporani, creatorul celui mai frumos edificiu de cult din lume a reușit să redea Barcelonei valoarea și unicitatea metropolei care este astăzi, transformând clădirile anoste ale unor nobili considerați plictisitori în capodopere arhitecturale vizitate anual de câteva milioane de turiști. Destinul lui Antoni Gaudi a fost unul dramatic, viața și cariera sa fiind afectate de mișcările populare de eliberare a Catalunyei de sub administrația spaniolă, fiind chiar arestat pentru convingerile sale. A fost bolnav încă din copilărie, fiind dus la școală călare pe un măgar, nu a avut propria sa familie, locuind singur în atelierele sale improvizate pe șantier și a murit lovit de tramvai, fiind lăsat să agonizeze pentru că fusese confundat cu un om al străzii. Cu toate acestea, geniul său l-a dăruit ireversibil umanității, transformându-l într-un adevărat fenomen cultural, depășind cu mult orgoliile unei țări aflate în plină revoluție industrială și prea puțin sensibilă la eforturile unui arhitect excentric de
a arăta o altă față a orașului, adânc ancorată în natură și tradiție.
Vizionați acest serial documentar dând click pe fotografiile de mai sus.
În anul 1488, la doi ani după Bătălia de la Șcheia, considerată ultima etapă a campaniei de eliberare a Moldovei de sub administrația otomană, Ștefan cel Mare a hotărât construirea unui complex monahal aflat la 36 de kilometri de cetatea de scaun de la Suceava. Pe lângă inconfundabila nuanță de albastru care se găsește numai aici și care a făcut Voronețul cunoscut în toată lumea, exteriorul bisericii este ilustrat cu scene ale Judecății de Apoi, care au rezistat timp de aproape 500 de ani și care au consacrat acest așezământ drept Capela Sixtină a Estului.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
Pe locul în care s -au desfășurat luptele împotriva dacilor, împăratul Traian a poruncit să fie construit un monument care să amintească peste veacuri despre triumful armatei imperiale. Acesta a fost ridicat pe unul dintre cele mai înalte dealuri din împrejurimi, iar lângă monument au fost înălțate un mausoleu și un altar, în cinstea soldaților romani care au murit în luptă. Construcția cuprinde un soclu cilindric, având la bază mai multe rânduri de trepte circulare, cu un acoperiș conic în partea superioară decorat cu solzi concentrici, din mijlocul căruia se ridică o suprastructură hexagonală.
În partea superioară este dispus trofeul, care înfățișează o armură cu scuturi hexagonale. La rândul ei, zona decorată se compune din două frize curente ornate cu 54 de metope, fiecare având o înălțime de 148 de cm
și o lățime de 118 cm. Acestea sunt grupate în șase scene de câte nouă piese. Prima scenă îl reprezintă pe Traian în fruntea cavaleriei în timp ce
îi observă pe daci . Scena a doua surprinde atacul și cucerirea regiunii. Scena a treia reprezintă închinarea populației băștinașe și primirea prizonierilor de război, în timp ce scenele a patra și a cincea îl ilustrează pe Traian în fruntea armatei și bătălia purtată de infanterie. În sfârșit, cea de-a șasea componentă surprinde momentul în care împăratul roman este aclamat de trupe.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
DEPORTĂRILE DIN BĂRĂGAN
În primii ani de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și pe fondul tensiunilor politice care
se accentuaseră între Iugoslavia și Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor ’40, conducerea statului a decis
să izoleze România de interesele Occidentului, încercând să creeze un prag ideologic între locuitorii săi
și țările din vecinătatea vestică. Între 1951 și 1956, peste 40.000 de oameni, care trăiau în zona apuseană a României, au fost deportați în stepele nelocuite ale Bărăganului, fiind forțați să-și abandoneze tot ceea ce agoniseseră o viață întreagă. Ei au fost folosiți pentru punerea în practică a unui experiment care urmărea atât izolarea României de curentele anti-sovietice și anti-comuniste care se mențineau, încă, în Europa, cât și eliminarea fizică a foștilor proprietari, ale căror averi treceau, chipurile, sub administrația aparatului de partid și de stat. Bărăganul a devenit, astfel, locul de detenție al câtorva mii de familii de etnici germani, sârbi, maghiari, bulgari sau aromâni și refugiați basarabeni și bucovineni. Mulți dintre acești deportați au reușit să se adapteze, ridicându-și gospodării în pustietate, iar câțiva au reușit să se întoarcă acasă, fiind urmăriți toată viața de Securitate. Însă cei mai mulți au murit în exil, hrănind cu trupirile lor pământul care avea să devină cel mai mare grânar al țării. Dimineața, familii întregi erau găsite moarte, pe marginea drumului, cu venele tăiate.
Vizionați acest film documentar în două episoade dând click pe fotografiile de mai sus.
Pe lângă celebrul acvariu din Genova, considerat
cel mai mare din Europa, faimosul galion Neptune reprezintă o altă atracție turistică de proporții a orașului
- port italian. Acesta este o copie fidelă a faimoaselor nave cu vele care străbăteau mările și oceanele lumii între secolele 16 și 18, fiind andocat în Porto Antico. Galionul Neptune a fost construit pentru filmul Pirații, regizat de Roman Polanski, fiind proiectat de Compania David M. Cannell & Associates, beneficiar fiind casa de producție Carthago Films .
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
Considerată cea mai mare moschee din Turcia și unul dintre cele mai faimoase edificii de acest tip din lumea islamică, Moscheea Albastră are o vechime de aproape patru secole, timp în care a fost consacrată ca edificiu emblematic de cult al întregului Imperiu Otoman. Imediat după cucerirea Constantinopolului, deși Hagia Sofia fusese transformată în moschee, imensa sa construcție eclipsa toate clădirile din Capitală și, în plus, exista un alt aspect destul de important care impunea construirea unei moschei otomane autentice: deși picturile și mozaicurile bizantine care îi reprezentau pe sfinții creștini fuseseră acoperite cu un strat grosier de tencuială albă, peste care fuseseră desenate versete din Coran, totuși, cupola mare nu a putut fi acoperită, deoarece niciun meșteșugar nu reușise să construiască schele pe care meșterii să se poată urca pentru a putea șterge urmele cultului creștin care îl precedase pe cel musulman.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
BĂTĂLIA DE LA MARATHON
Hopliții s-au pus în mișcare prin marșul tradițional al falangelor, însă, treptat, o dată cu primele săgeți lansate de arcașii persani, au început să alerge către inamic. Cunoșteau această strategie și teribila forță distructivă a arcașilor persani, astfel că țintele erau mult mai greu de nimerit atunci când alergau. Artaphernes își masase cei mai buni soldați, probabil nemuritorii, în centru, atacând exact acolo unde plănuise Miltiades, astfel că a reușit să străpungă relativ ușor linia frontului. Persanii căzuseră în cursă, crezând că atacul athenienilor echivala cu o sinucidere, ei neavând cavalerie și atacând în fugă și nu în falangă compactă, cum procedau în mod tradițional. Însă, concomitent, aripa celor 1000 de plateeni și grosul hopliților s-au pliat, înconjurând armata persană prin efectuarea unei manevre de dublă învăluire. O parte a cavaleriei persane, care nu se îmbarcase, fusese anexată, între timp, pe aripa dreaptă a frontului, încercând să reducă din presiunea de pe flancuri. În timp ce jumătatea dinspre dealuri a grecilor strivea, sub echipamentul greu, trupele centrale inamice, cealaltă parte a atacat trupele care deja se retrăgeau către corăbii. Mulți dintre persani s-au refugiat către mlaștină, unde au fost măcelăriți de athenieni. În acest moment, persanii au înțeles că lupta este pierdută, refugiindu-se către corăbii. O parte dintre greci i-au urmărit și i-a nimicit pe plajă, în timp ce restul trupelor au susținut atacul asupra persanilor încercuiți din zona centrală. Vizionați acest documentar dând click pe fotografiile de mai sus.
Primele informații privind producția de sticlă în laguna venețiană provin la jumătatea secolului al V-lea, când aici s-au stabilit câteva bresle de sticlari din Aquileea, care se retrăseseră din calea invadatorilor barbari. Urmele materiale sunt, însă, mai noi cu trei secole, la Torcello fiind descoperite câteva artefacte produse din acest material.
Este evident că secretele producerii sticlei au fost preluate de venețieni din Orient, fiind adaptate până când aceștia reușit să îi imprime un specific local, făcând din sticla venețiană cel mai cunoscut produs din peninsulă. Treptat, aici au început să vină meșteri din Constantinopol, devenit capitala Imperiului Roman de Răsărit, care, după ce învățau secretele acestei meserii, își deschideau propriile ateliere în capitala bizantină. Însă acest lucru nu a fost tolerat de venețieni decât pentru câteva decade. Treptat, ei au permis accesul pe insulă numai străinilor cu care aveau legături comerciale sau relații diplomatice.
La începutul secolului al XI-lea, insula a fost ocupată de reprezentanții Congregației Camaldolese a Sfintei coroane, un ordin monastic întemeiat în centrul Italiei, în apropiere de orașul Arezzo, și care promova adoptarea de către călugări a unui stil de viață ascetic
și bazat pe meditație. Aceștia au construit la Murano mânăstirea Sfântul Mihail, care a devenit un centrul de popularizare a propriei doctrine, funcționând până în 1810, când a fost distrusă de armata franceză a lui Napoleon, iar călugării au fost izgoniți de pe insulă.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
CETATEA
NEAMȚ
În urma bătăliei de la Ghindăoani, în zona satului Hândău de astăzi, câștigată de Ștefan Mușatinul datorită strategiei de a lansa o ploaie de săgeți asupra inamicilor blocați în ambuscadă, Sigismund a fost nevoit să se retragă urgent către Transilvania. Din timpul lui Alexandru cel Bun, care a domnit între 1400 și 1432, ne-au parvenit informații despre numirea unor pârcălabi ai cetății Neamț, printr- un act care cuprinde și o listă a înalților funcționari domnești provenind din anul 1407. Ștefan cel Mare a fost la fel de vigilent în pericolelor care veneau dinspre turci, unguri sau polonezi, astfel că s-a preocupat în permanență de stabilirea și consolidarea unor linii defensive eficiente. În intervalul cuprins între bătălia de la Podul Înalt și cea de la valea Albă, domnitorul a consolidat Cetatea Neamț, prin înălțarea zidurilor exterioare cu aproape 7 metri, în paralel cu adăugarea unor creneluri și mici ferestre, ambele folosite pentru lansarea de săgeți și mici proiectile. La rândul său, latura nordică a fost securizată cu încă un zid cu patru bastioane, cu înălțimea totală de 30 de metri, iar pe latura nord-estică a săpat un nou șanț de apărare, pentru că secțiunea respectivă era cea mai vulnerabilă.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.
Leonardo da Vinci a studiat a studiat anatomia încă din perioada tinereții, când își identifica reperele artistice. Tânărul pictor, aflat pe atunci la Florența,
s-a ghidat în primul rând după lucrarea Despre pictură a lui Leon Battista Alberti, ideea primordială a acesteia fiind aceea că prezentarea ființelor umane în pictură și sculptură trebuie să se bazeze pe un serios studiu științific. Iată care era opinia sa: Pentru a îmbrăca un om, îl desenezi mai întâi nud, apoi îl acoperi cu veștiminte, ținând seama de trăsăturile corpului. Înainte de toate, îi desenăm oasele și mușchii, deasupra cărora punem carnea, nefiind deloc greu să înțelegem unde stă fiecare mușchi în parte. Leonardo a fost fascinat nu numai de reproducerea cât mai aproape de realitate a corpului omenesc, cât și de modul în care să poată exprima emoțiile de pe fața personajului. Interesul său a început să se concentreze în jurul sistemului nervos, în corelație cu mușchii feței. El nu a fost, însă, un pionier în domeniu, în Florența activând mai mulți artiști aplecați asupra studiului anatomic.
Vizionați acest documentar dând click pe fotografie.